Congres internațional de stomatologie la Arad, ediția a V-a

✎ Scris de: Administrator
Congres internațional de stomatologie la Arad, ediția a V-a

Specialiști din stomatologia românească și internațională reuniți la Arad în cadrul celei de-a V-a ediții a Gold ART Dentistry Congress, organizat de Universitatea „Vasile Goldiș".

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș" din Arad a găzduit cea de-a V-a ediție a congresului internațional de stomatologie Gold ART Dentistry Congress, organizat de Facultatea de Medicină Dentară. Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile și a reunit specialiști din stomatologia românească și internațională.

Congresul a avut ca temă centrală „Abordări Multidisciplinare în Diagnosticul și Managementul Afecțiunilor Oro-Dentare" și a oferit un cadru academic de înalt nivel pentru schimbul de idei, experiențe și bune practici între profesioniștii din domeniu. Programul științific a inclus conferințe, workshopuri și sesiuni interactive dedicate celor mai actuale teme din medicina dentară.

Subiectele dezbătute au acoperit un spectru larg de specialități: prevenția și educația pentru sănătatea orală, parodontologie, implantologie, protetică, endodonție, ortodonție și stomatologie pediatrică. Accentul a fost pus pe soluții terapeutice moderne și pe integrarea noilor tehnologii în practica medicală curentă.

Un interes deosebit l-au stârnit prezentările dedicate digitalizării și inteligenței artificiale în stomatologie, planificării digitale a tratamentelor și tehnicilor regenerative. Specialiștii au dezbătut totodată aspecte privind etica profesională, siguranța actului medical și provocările cu care se confruntă în prezent medicii dentiști.

Prin diversitatea temelor abordate și nivelul științific al prezentărilor, Gold ART Dentistry Congress și-a consolidat rolul de platformă de referință pentru profesioniștii din domeniu. Evenimentul contribuie la promovarea excelenței în educația medicală și în practica stomatologică modernă, poziționând totodată Aradul ca loc de întâlnire pentru specialiști din România și din străinătate.