Modernizarea fostului Spital Municipal din Arad intră în etapa a doua, cu lucrări în interiorul clădirilor. Consiliul Județean Arad a semnat contractul pentru această etapă, în valoare de aproape 17 milioane de lei, cu TVA inclus.
Anunțul a fost făcut de Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad. „Vom avea lucrări în interiorul Spitalului Municipal, în zona saloanelor și în zona medicală”, a declarat Sergiu Bîlcea. Noua etapă vine după prima fază a investiției, în care s-a lucrat la exteriorul clădirilor fostului Municipal. Odată cu semnarea contractului, pot să înceapă lucrările în interior.
Proiectul prevede recompartimentarea unor spații, instalarea rețelei de voce și date și a sistemului de apelare a personalului medical. Lucrările includ, de asemenea, modernizarea iluminatului, a instalațiilor de încălzire și de apă caldă, precum și realizarea sistemelor de ventilație, de evacuare a fumului și de detecție a incendiilor.
Tot în această etapă vor fi montate cele două lifturi ale clădirii. Potrivit lui Sergiu Bîlcea, lucrările din etapa a doua au rolul de a asigura condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru personalul care lucrează în spital. „Pentru mine personal, Spitalul Municipal are o valoare istorică și de aceea ne dorim să îi păstrăm această destinație de spital în zona centrală a orașului”, a declarat vicepreședintele CJ Arad.
Finanțarea celor două etape provine din surse diferite. Prima etapă a lucrărilor de modernizare a fost finanțată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Etapa a doua este realizată din fondurile proprii ale Consiliului Județean Arad.