Schimbare de comandă la ISU Arad: Locotenent-colonelul Renich Robert Valentin preia conducerea inspectoratului
11.04.2025

Ceremonie solemnă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, unde a avut loc predarea-primirea comenzii și Drapelului de Luptă, marcând astfel o etapă importantă în istoria instituției.


După o carieră remarcabilă de aproape 25 de ani în slujba pompierilor, colonel Cristian Gârbău, inspector-șef al ISU Arad, a trecut în rezervă, odată cu împlinirea vârstei de pensionare. Momentul a fost descris de generalul Dan-Paul Iamandi, șeful IGSU, drept „un moment de bilanț și recunoștință pentru o activitate dedicată siguranței cetățenilor”.


Comanda unității a fost preluată de locotenent-colonelul Renich Robert Valentin, fost adjunct al inspectorului-șef, un ofițer cu o carieră solidă în structurile operative ale ISU Arad. Absolvent al Școlii Militare „Nicolae Golescu” Slatina, ca șef de promoție, noul comandant și-a început activitatea în cadrul Secției de Pompieri Bârzava, avansând în carieră până la funcția de comandant al subunității, apoi adjunct al inspectorului-șef.


„Vom continua munca începută, în spiritul responsabilității, al profesionalismului și al respectului față de comunitate”, a declarat locotenent-colonel Renich în cadrul discursului său oficial.


La ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale și județene, ai structurilor din cadrul sistemului național de apărare, precum și colaboratori și parteneri ai ISU Arad. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, în aplauzele colegilor și invitaților.