Reconversie profesională pentru angajații afectați de închiderea fabricii Astra Rail Industries
14.04.2025

În urma închiderii fabricii de vagoane Astra Rail Industries, cu impact direct asupra a sute de angajați, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad (CCIA) anunță măsuri concrete pentru diminuarea efectelor sociale și economice generate de această decizie.


„Această închidere va duce inevitabil la o creștere a șomajului și la scăderea veniturilor fiscale. Ne exprimăm îngrijorarea față de situația salariaților companiei și venim în sprijinul lor prin programe de training și cursuri de specializare pentru reconversie profesională”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.


Camera de Comerț este deja implicată în Programul Național Start-Up Nation 2025, fiind selectată de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pentru a derula cursuri gratuite de antreprenoriat, destinate celor care doresc să acceseze finanțare și să pornească o afacere proprie.


CCIA Arad oferă sprijin personalizat pentru persoanele care își doresc o nouă direcție profesională, în domenii variate, adaptate cerințelor actuale de pe piața muncii.


Pentru mai multe informații despre programele de formare profesională, cei interesați pot contacta:

Prof. Carmen Crișan, Director al Departamentului de Formare Profesională

Email: carmen.crisan@ccia-arad.ro

Telefon: +40 730 188 299


Reconversia profesională este o șansă pentru un nou început. CCIA Arad este aici să vă sprijine!