La data de 10 februarie 2026, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați că un autoturism ar fi fost sustras din comuna Șimand, județul Arad. Potrivit sesizării, vehiculul ar fi fost folosit pentru a ajunge până în municipiul Arad, unde a fost abandonat. Pentru a-și pierde urma, autorul ar fi sustras și numerele de înmatriculare aplicate pe autoturism.
În urma investigațiilor, la data de 7 martie 2026, în jurul orei 05:00, polițiștii l-au identificat pe raza municipiului Timișoara pe un bărbat de 23 de ani, din județul Timiș. Acesta a fost imobilizat și condus la audieri, apoi reținut pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru furt în scop de folosință.
Polițiștii precizează că persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursă: IPJ Arad
