Moneasa a găzduit ședința Euroregiunii DKMT în cadrul Zilelor Stațiunii
19.05.2025

Stațiunea Moneasa a fost, în acest weekend, gazda ședinței membrilor Adunării Generale a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT), eveniment organizat în cadrul Zilelor Stațiunii Moneasa.


La reuniune au participat reprezentanți ai administrațiilor din România, Serbia și Ungaria, alături de consulii generali ai Serbiei și Ungariei în România.


Teme relevante pentru cooperarea transfrontalieră

În cadrul ședinței, Andrei Ando, director executiv al Direcției de Comunicare și Strategii Arad, a subliniat că discuțiile s-au concentrat pe inițiativele de cooperare transfrontalieră, fiind evidențiate proiecte care au avut un impact pozitiv în comunitățile locale.


Un moment important al evenimentului l-a constituit predarea președinției Euroregiunii DKMT de către Județul Arad către județul Bács-Kiskun din Ungaria.


Premii pentru proiecte transfrontaliere de succes

În cadrul reuniunii au fost premiate patru proiecte transfrontaliere de succes. Printre acestea s-a remarcat și proiectul intitulat:

„Îmbunătățirea cooperării transfrontaliere între instituțiile publice din Nădlac - Sântana - Elek - Doboz”, apreciat pentru rezultatele notabile în dezvoltarea relațiilor instituționale și administrative dintre cele patru localități.