
Urzicile și oțetul sunt considerate interzise în Săptămâna Mare, potrivit tradiției creștine. Deși urzicile sunt excelente în perioada postului, în ultimele zile dinaintea Paștelui ele sunt evitate dintr-un motiv cu profundă încărcătură simbolică.
Potrivit credinței populare, în timpul răstignirii, Iisus Hristos ar fi fost lovit cu urzici, rănile Sale fiind astfel și mai dureroase. În plus, atunci când a cerut apă, Mântuitorului i s-a dat oțet, provocându-i suferință în loc de alinare. Din aceste motive, consumul celor două alimente este considerat un păcat în Săptămâna Mare.
Tradiții populare respectate în această perioadă
Până miercuri inclusiv, sunt permise muncile agricole. După această zi, bărbații rămân acasă și se implică în treburile gospodărești, ajutând la curățenie, pregătirea bucatelor și alte activități în așteptarea Sfintelor Paști.