Accident rutier la ieșirea din Arad spre Zimand: două persoane rănite, una transportată cu elicopterul SMURD
05.02.2026

Un accident rutier s-a produs, în cursul după-amiezii, la ieșirea din municipiul Arad spre localitatea Zimand, unde au fost implicate trei autovehicule: un autoturism, un TIR și o camionetă.

În urma impactului, două persoane au fost rănite. Un bărbat în vârstă de 65 de ani a rămas încarcerat într-un autoturism și a fost extras de pompierii militari. Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital cu elicopterul SMURD, pentru îngrijiri și investigații suplimentare.

Potrivit primelor informații, autoturismul a fost proiectat în parapetul de pe marginea drumului, iar în urma coliziunii, bucăți din caroserie au ajuns pe carosabil, îngreunând circulația în zonă.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, cu autospeciale de descarcerare și intervenție, echipaje SMURD, precum și un elicopter SMURD. De asemenea, a fost solicitat sprijinul polițiștilor pentru asigurarea perimetrului și dirijarea traficului.

Din cauza accidentului, circulația rutieră a fost blocată temporar pe tronsonul respectiv, iar șoferii au fost îndrumați să folosească rute ocolitoare prin Sânleani și Livada.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cauzelor exacte în care s-a produs accidentul.